ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE CU PRILEJUL ZILELOR MUNICIPIULUI ALEXANDRIA

IPJ Teleorman • 26-08-2022, 14:00:34 • 94 vizualizari

 

26 August 2022Sursa: IPJTR

La acest sfârşit de săptămână,  poliţiştii vor avea ca misiune principală asigurarea în condiţii optime de ordine  şi siguranţă publică   a evenimentelor prilejuite de Zilele municipiul Alexandria.

Peste 113   poliţişti din cadrul structurilor de ordine  şi siguranţă publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi acţiuni speciale vor acţiona pentru prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi fluidizarea traficului rutier.

Măsurile de ordine  vor viza şi procesiunea religioasă cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie  cu prilejul hramului  Catedralei Episcopale din Alexandria.

În acest sens, vor fi asigurate măsuri pentru menținerea ordinii publice în locurile aglomerate și în proximitatea adunărilor publice, scopul nostru fiind prevenirea faptelor antisociale.

De asemenea, în aceste zile, se va asigura  prezenţa activă a polițiștilor rutieri pe drumurile publice, care vor acționa pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, pentru combaterea excesului de viteză, consumului de alcool şi substanţe interzise la volan.

 În cadrul activităților pe linie rutieră, poliţiştii vor acţiona cu autospecialele din dotare echipate cu aparatură radar, vor fi folosite aparatele etilotest și DrugTest, în vederea depistării conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Pentru ca aceste evenimente să fie prilej de bucurie şi relaxare pentru toţi participanţii, vă adresăm următoarele recomandări:

-adoptaţi un comportament civilizat;

-respectaţi regulile stabilite de organizatori şi recomandările forţelor de ordine;

-delimitaţi-vă de orice formă de violenţă fizică sau verbală şi evitaţi consumul excesiv de alcool;

-acordaţi o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale;

-supravegheaţi îndeaproape copiii deoarece se pot rătăci cu uşurinţă în zonele aglomerate;

  Conducătorilor de autovehicule le recomandăm:

- să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise

-adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi de trafic

- respectaţi cu stricteţe legislaţia rutieră în vigoare

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre  comiterea  vreunei fapte antisociale, solicitaţi ajutorul  celui mai apropiat echipaj sau apelaţi Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112!

Vă dorim un sfârşit de săptămână  liniștit !

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe IPJ Teleorman » Articole IPJ Teleorman »
 
ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE PRILEJUL ZILELOR MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Primăria Alexandria anunță procedura de programare în cadrul etapei II de vaccinare
ANUNȚ cu privire la programarea categoriilor de persoane vizate în cadrul etapei a II-a de vaccinare Începând cu data 15.01.2021, orele 15:00, Direcția de Asistență Socială Alexandria (D.A.S.) și Centrul de
Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria inaugurat de Ziua Culturii Naționale
De ”Ziua Culturii Naționale”, stabilită prin lege la data de 15 ianuarie, Primăria Alexandria va deschide porțile Centrului Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, unde tinerii de acum și generațiile viitoare
ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE, DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII TELEORMĂNENI
22 Februarie 2021Sursa: IPJ TELEORMAN Aproximativ 800 de persoane legitimate, 199 de obiective și peste 300 de autovehicule au fost verificate de polițiști în cadrul activităților desfășurate în ultimele 48
Centru de vaccinare împotriva COVID 19, la Alexandria
Primăria Alexandria a înființat un centru de vaccinare în cadrul Școlii nr. 6 din oraș, pe strada 1 mai, nr. 107, unitate de învățământ în care nu se mai desfășoară