Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat că va negocia o sumă fixă pentru sporul de dirigenție, beneficiul care a scos dăscăli în stradă și care în proiectul inițial al legii…
Ambasada Rusiei la București a transmis un comunicat de presă în care susține că drona navală care a explodat în Portul Constanța este una ucraineană și afirmă că „orice încercări de a asocia, direct…
Concertele „Freedom 250”, organizate sub egida președintelui Donald Trump pentru marcarea a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite, au fost anulate după retragerea aproape tuturor artiștilor…
Cristian Pomohaci a fost arestat din nou pentru viol asupra unui minor și agresiune sexuală, acuzații similare fiindu-i aduse și în 2017. Deși caterisit în urma acuzațiilor inițiale de pedofilie, el…
NASA a ordonat astronauților de pe Stația Spațială Internațională să se adăpostească în navele lor și să se pregătească pentru o posibilă evacuare, din cauza unei scurgeri de aer în segmentul rusesc,…
Un caz incredibil zguduie Brazilia, după ce o femeie de 37 de ani, arestată pentru că s-a prezentat drept o fată de 12 ani, a fost descoperită anterior într-un spital de copii, unde medicii au găsit…
Mădălina Bellariu Ion, una dintre cele mai apreciate actrițe din România la nivel european, cu apariții în producții precum „Young Poppe”, „Dampyr”, „Take Cover”, „Drained” sau „Bad Wings”, a stat de…
Antena 3 CNN a difuzat în exclusivitate imagini cu momentul în care drona descoperită vineri în Portul Constanța a explodat.Potrivit informațiilor noastre, drona avea atașat un timer și era…
Accesul la finanțare și controlul costurilor devin esențiale pentru supraviețuirea companiilor într-un context economic tot mai imprevizibil. Specialiștii din mediul de afaceri și insituțional au…
Comisia Europeană a aprobat modificarea angajamentelor asumate de Transgaz într-un caz antitrust, astfel încât Ucraina să poată avea acces la capacități de export prin infrastructura de transport a…