Într-o conferință de presă de o gravitate rar întâlnită în analele democrației românești, ținută în sala de marmura a Palatului Parlamentului, liderii PSD au apărut în fața presei cu mâinile tremurânde și voci frânte de emoție. Subiectul: o criză profundă, o suferință nemaiîntâlnită, o tragedie care sfidează orice comparație cu necazurile oamenilor de rând.
„De când e Bolojan ăsta premier, nu mai avem acces la butoane, nu mai putem să luăm și noi un contract cât de mic... ce mai, ne ducem de râpă."
— a spus seful cel mare, în lacrimi, la microfon.
Situația, descrisă de participanți ca „catastrofică" și „de nesuportat", a fost detaliată cu lux de amănunte dureroase: de la venirea unui premier incomod, întreg ecosistemul de bunăstare al clasei politice a intrat în colaps. Butoanele, altădată la îndemână, nu mai răspund. Contractele, altădată abundente ca merele toamna, au secat. Rămâne doar salariul — un ticălos, un infam, un scandalos salariu de 10.000 de euro pe lună, pe care liderii l-au descris, cu voce tremurată, drept „mizerie curată".
Cel mai tulburător moment al conferinței a aparținut secretarului general, care a urcat la tribună cu pasul greu al unui om bântuit de luni de privațiuni. Glasul i se frângea când a rostit cuvintele care vor rămâne, cu siguranță, în istoria parlamentarismului autohton:
„Pe unul n-am mai auzit să-și ia vreo cutie de pantofi de luni întregi." a spus acesta cerând sprijin moral și un contract de consolare.