Biciclist accidentat mortal la Roșiori de Vede

Infoexpres TV • 11-02-2024, 22:00:26 • 3 vizualizari

 

În ziua de 11 februarie, în jurul orei 07:00, Poliția Municipiului Roșiori de Vede a fost sesizată, prin apel SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe Bulevardul Comercial, în localitate.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care au stabilit, preliminar, că: din cauze și în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Roșiori de Vede (autorizat să transporte persoane în regim taxi, aflat singur în auto), ar fi lovit și accidentat un biciclist care se deplasa în aceeași direcție de mers, pe Bulevardul Comercial, un bărbat de 54 de ani, din comuna Drăgănești de Vede.

În urma impactului a rezultat decesul pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că bărbatul nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Infoexpres TV » Articole Infoexpres TV »
 
Biciclist Accidentat Mortal Roșiori
Vedita Colonesti-Sporting Roșiori | Echipele de start | Derby-ul rundeiBiciclist accidentat mortal la Roșiori de Vede
Sporting Rosiori își joaca astăzi ultima șansă de a termina pe unul din cele două locuri care permit participarea la barajul de promovare în liga
Doi tineri din Roșiori de Vede, cercetați pentru infracțiunea de amenințare! La percheziții s-au descoperit și două arme de focBiciclist accidentat mortal la Roșiori de Vede
La data de 19 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roșiori de Vede au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în localitate, la locuințele a doi
Accident mortal la Troianul! Un bărbat s-a dezechilibrat și a căzut în fața unei autocisterne
La data de 1 noiembrie, în jurul orei 17:00, Poliția Municipiului Roșiori de Vede a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgență 112 despre producerea unui accident de
Cetatea Turnu Măgurele și Sporting Roșiori au fost eliminate din Cupa României
Cetatea Turnu Măgurele a început bine meciul din Cupa României cu CSM Alexandria si a avut șanse bune de a deschide scorul in prima parte, însă la cabine s-a intrat